Luna decembrie ne amintește întotdeauna că sezonul sporturilor de iarnă a sosit și odată cu el, și dorința părinților de a petrece mai mult timp cu copiii. De aceea, schiatul devine o activitate de interes atât pentru amatorii de sporturi de sezon, cât și pentru familii. Pe lângă faptul că activitățile fizice aduc numeroase beneficii corpului, mintea, atenția și concentrarea sunt și ele antrenate în acest proces.
Fiindcă vacanțele școlare ale celor mici se apropie cu pași repezi și dorim să îți ușurăm alegerea destinației viitoarei excursii, am pregătit mai jos o listă cu cele mai bune pârtii de schi pentru familiile cu copii între 6 și 12 ani. În plus, pe lângă schi, stațiunile selectate dispun și de zone special amenajate și pentru alte activități de sezon ideale pentru micuții voștri.
Poiana Brașov
La numai două ore de mers cu mașina din București, Poiana Brașov reprezintă una dintre cele mai populare stațiuni de schi din țară. Având 12 pârtii de 24,5 km, această stațiune este perfectă pentru începători și familii. Pârtiile sunt deschise între orele 9:00 și 21:00 în timpul iernii, cu instalații de iluminare nocturnă pentru schiul de noapte. Pentru familiile iubitoare de sporturi de iarnă, pârtiile ideale sunt Bradul și Stadion. Din păcate, în sezon, Poiana Braşov este suprapopulată, fiind una dintre alegerile de top atât ale turiştilor români, cât şi ale celor străini.
Cavnic
Stațiunea de schi Cavnic este situată în județul Maramureș și este cunoscută ca fiind polul zăpezii din Maramureș. Aceasta dispune de un domeniu schiabil care s-a extins recent, având 5 pârtii pentru schi de dificultăţi variate și una de sanie, precum și o școală pentru sporturile de iarnă, accesul la toate domeniile schiabile realizându-se cu teleschiul. Pentru copii, pârtiile potrivite sunt cele cu dificultate scăzută, unde aceștia pot practica mai ușor acest sport. Un element unic al acestei stațiuni este faptul că accesul la schi este disponibil şi vara, dispunând de unica pârtie artificială de schi din România.
(Sursă poză: https://hanulteilor.ro/wp-content/uploads/2020/04/Partia-de-Ski-Cavnic-3.jpg)
Păltiniș
Aflată în apropierea Sibiului, Păltinişul se află printre cele mai vechi staţiuni de schi din ţară, fiind fondată în anul 1894. Din păcate, aici există doar două pârtii, terenul fiind limitat, însă acestea sunt bine întreţinute şi ideale pentru schiorii începători și copii. În general, în timpul săptămânii, pârtiile sunt relativ goale, dar pot deveni aglomerate în weekend. Pentru copii, cea mai interesantă parte a stațiunii este existența unui Fun Park, care este considerat a fi cel mai modern din țară. În plus, aici se află și una dintre cele mai bune școli de schi din țară și o grădiniță de schi pentru micuți.
(Sursă poză: https://www.i-tour.ro/wp-content/uploads/2011/11/arena-platos-paltinis-teleschi.jpg)
Azuga
Azuga este una dintre cele mai populare și mai noi stațiuni de schi din România, fiind deschisă pentru prima dată în anul 1990. În general, aici întâlnim prețuri mai mici și pârtii mai puțin aglomerate decât în alte stațiuni de pe Valea Prahovei. Pârtiile nu sunt extinse, dar sunt excelente pentru copiii care se îndreaptă către acest sport de iarnă, deoarece dispun de babyski și teleschiuri adaptate pentru cei mici. În perioada sezonului rece se organizează des tabere pentru copiii cu vârste de la 4 ani în sus.
(Sursă poză: https://www.trecator.ro/wp-content/uploads/2015/11/Partiile-de-schi-din-Azuga.jpg)
Straja
Stațiunea de schi Straja din județul Hunedoara este relativ tânără, fiind deschisă în anul 2002 și se află în continuă modernizare. Majoritatea celor 12 pârtii ale sale, aflate la o altitudine de 1.445m, sunt iluminate noaptea, lucru ce face din această stațiune o destinație perfectă pentru schi după apus. Perioada principală de schi se pliază pe durata sezonului rece, din noiembrie până în aprilie. Straja include și o școală de schi pentru a îi ajuta pe cei mici să facă primii pași în sporturile de iarnă, fiind disponibil și un babyski, cu o bandă de urcare de 60m și tabere pentru copii.
(Sursă poză: https://dolcemag.ro/wp-content/uploads/2017/11/986749_10202059046775068_832071701_n-794x446.jpg)
Bușteni
În Bușteni întâlnim pârtiile Kalinderu, care au diverse grade de dificultate în funcție de nivelul schiorilor, fiind foarte cunoscute la noi din țară. Aceste pârtii sunt ideale pentru cei mici, deoarece dispun de telescaun, babyski și o bandă de transport, care le facilitează accesul pe pârtie. La baza pârtiei există locuri special amenajate pentru începători, unde întâlnim și un Fun Park, unde micuții se bucură de câteva activități distractive.
(Sursă poză: http://static.ph-online.ro/media/k2/items/cache/db0fcecd006d71d9f6a30b1636d53916_XL.jpg)
Predeal
Predealul este una dintre cele mai populare stațiuni montane din România, atât pe perioadă de vară, cât și de iarnă. Cu o altitudine mai mare decât Poiana Brașov, aceasta oferă un domeniu schiabil de 8,5 km, alcătuit din șase părtii. Pe lângă pârtiile pentru avansați, la baza lor întâlnim și o pârtie pentru începători și zone pentru sanie, perfecte pentru cei mici.
(Sursă poză: https://www.i-tour.ro/wp-content/uploads/2013/12/Partia-Noua-Sinaia.jpg)
Sinaia
La mai puțin de două ore de București cu mașina, Sinaia este una dintre cele mai bune opțiuni pentru o excursie de o zi la schi în familie. Sinaia dispune de un domeniu schiabil de 17 kilometri, având 16 pârtii și 3 trasee de ski. Ajungând la o altitudine de 2.090 m, Sinaia are parte de mai multă zăpadă decât alte stațiuni de schi din țară și este deschisă și în afara sezonului rece. Cei mici își pot exersa abilitățile pe cele patru pârtiile pentru începători și copii, însă chiar și acestea au parte de câteva segmente mai abrupte, care nu sunt potrivite pentru primii pași ai copiilor la acest sport.
(Sursă poză: https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2021/12/partie-schi-sinaia.jpg)